Totul a început cu mirosul de benzină

Era august 2017 și stăteam într-un Tesla închiriat la un Supercharger în Sedona, Arizona, când am simțit miros de benzină.

Era 95 de grade afară, și stătusem acolo o veșnicie. Nu înțelegeam încă că încărcarea unei baterii de la 80% la 100% poate dura atât de mult, mai ales în căldură extremă. Tesla se chinuia să-și mențină bateriile reci.

La vremea aceea, dețineam un Kia Soul din 2014 și citisem rapoarte îngrijorătoare despre Kia-uri care au luat foc în Statele Unite. Pentru o fracțiune de secundă, acea grijă familiară a revenit în mintea mea.

Apoi mi-am amintit că nu eram în Kia-ul meu.

Mirosul venea de la benzinăria de lângă, unde un camion cisternă umplea rezervoarele subterane. A trebuit să râd de mine însumi. Totuși, având în vedere căldura, eram puțin îngrijorat și că Tesla ar putea lua foc.

Niciuna nu a luat foc.

În ciuda așteptării lungi, mi-a plăcut experiența de încărcare a Tesla. Trebuia doar să o conectezi. Fără aplicații, fără carduri de credit, fără instrucțiuni. Mașina și încărcătorul se ocupau de tot.

Am admirat acea simplitate.

În 2019, am schimbat Kia Soul pe benzină cu un Soul EV din 2019. Atunci am descoperit cum era încărcarea în afara ecosistemului Tesla.

Aveam nevoie de aplicații diferite pentru rețele diferite de încărcare. Unele necesitau solduri preplătite. Altele aveau nevoie de o conexiune celulară pentru a comunica cu un server înainte să livreze electricitate. Uneori întregul proces eșua.

Era ridicol.

Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că o mare parte din această infrastructură de încărcare a apărut după ce Tesla demonstrase deja cât de simplă putea fi experiența. Tehnologia care vine mai târziu nu ar trebui să fie mai bună?

Tesla stabilise standardul. Totuși, marii producători auto și companiile de încărcare, inclusiv afaceri cu resurse financiare și inginerești enorme, au reușit cumva să ofere o experiență mai complicată.

În loc să se coordoneze pentru o experiență de încărcare fără întreruperi, industria a lăsat consumatorii să jongleze cu aplicații, conturi, sisteme de plată și rețele incompatibile.

Companii precum GM, Toyota și Kia aveau resurse mult mai mari decât Tesla în primii săi ani. Cu siguranță ar fi putut colabora pentru a face încărcarea la fel de simplă ca și conectarea unei mașini la priză.

Dar, se pare, asta era prea mult de cerut.

Apoi am observat ceva interesant în garajul subteran al blocului meu. Era o priză electrică obișnuită chiar lângă locul meu de parcare.

Am început să mă conectez la ea. Nu am cerut permisiune, dar nu exista nicio regulă împotrivă, iar clădirea oferea deja o stație de încărcare comună de Nivel 2 ca facilități. Încărcând la locul meu de parcare, lăsam acea stație disponibilă pentru ceilalți proprietari de EV.

Și atunci am făcut o descoperire care mi-a schimbat modul în care gândeam despre vehiculele electrice.

Încărcarea de Nivel 1 era uimitor de eficientă.

Majoritatea zilelor, mașina mea stătea parcată ore întregi. Nu aveam nevoie să încarc rapid. Trebuia doar să înlocuiesc energia electrică pe care o consumasem conducând prin oraș. O priză obișnuită putea gestiona cu ușurință majoritatea condusului meu zilnic. Poți afla dacă acest lucru este valabil și pentru condusul tău folosind Calculatorul de încărcare EV pentru acasă.

Mai mult, experiența era exact ceea ce îmi plăcuse la Tesla.

Conectezi. Pleci.

Fără aplicație. Fără rețea. Fără electronice complicate care negociază cu servere undeva pe internet.

Am început să mă întreb de ce clădirile de condominii și apartamente cheltuiau mii de dolari pe echipamente sofisticate de încărcare, când prizele obișnuite sau stațiile ieftine de Nivel 2 ar putea face o mare parte din treabă.

Electricitatea era deja acolo. Tehnologia de încărcare era deja în interiorul mașinii.

Ceea ce lipsea era o metodă simplă de a urmări cine a folosit câtă electricitate și ce datorau.

Desigur, asta ar fi necesitat puțină încredere. Șoferii ar trebui să se înregistreze corect la început și la sfârșit. Dar într-un condominiu sau clădire de apartamente, unde rezidenții au deja o relație stabilită și un contract cu proprietatea, asta părea perfect rezonabil.

Și dacă nu exista o conexiune la internet în parcare? Pe cine interesează? Conectează-te, încarcă-ți mașina și înregistrează sau ajustează sesiunea mai târziu.

Nu am putut să mă opresc din a mă gândi la asta.

În cele din urmă, am decis să construiesc singur software-ul.

L-am numit EVnSteven.

O metodă simplă pentru oameni de a împărți infrastructura electrică existentă, de a urmări timpul de încărcare și de a plăti partea lor corectă fără hardware scump sau complexitate inutilă.

Privind înapoi, mi se pare amuzant că întreaga călătorie a început cu un miros de benzină în deșertul din Arizona.

Dar revelația reală a venit mult mai târziu, într-o parcare subterană, când am descoperit câtă tehnologie nu aveam de fapt nevoie.

David Williston
Fondator, EVnSteven.app